Indicator

    de Mirela Şova

Sunt un biet scafandru

În inima mea.

Caut vulcanul submarin –

Sigur nu e stins.

Îl presimt.

Miroase a litere scrise în nisip:

Da, pot citi şi fără să văd,

E un indicator spre vulcan:

„Iubiţi pe vrăjmaşii voştri”.

Iar în loc de vulcan

Se întrevede chipul Tău,

Mântuitorul meu.

Învaţă-mă să fiu lumânare

   de Mirela Şova

Învaţă-mă, că Tu ştii,

Norule de lumină,

Vreau să fiu lumânarea Ta,

Acum aprinsă, pururi aprinsă.

Ţi-am adus rugăciuni: fluturii mei, florile mele,

Adevărată primăvară din sufletul meu.

M-am pregătit să fiu lumânarea Ta,

Acum întinde-Ţi mâna şi mlădiază-mi inima.

Seara voi lumina mai mult, noaptea şi mai mult,

Aşteptând strălucita Zi a învierii tuturor.

Fitil fără sfârşit mi-e sufletul,

Iar trupul arde, în dar.

Unde eşti? Aştept lumina Ta, fulger blând-albăstrui.

La Ierusalim Te-am găsit,

Undeva la porţile cetăţii Te-am întâmpinat,

Mâinile plângeau pe stâlpări –

Am înflorit.

Nu mă voi transforma în Iuda, când vin zilele întunericului,

Alături de Tine voi fi, pe Cruce,

Răstignit atât de aproape, de-a dreapta Ta.

E timpul să-Ţi cer iertare şi să nu Te mai pierd, Mirele meu.

Ultimul măr

       de Mirela Şova


Ultimul măr

Privind la ultima pară,

Se întreba:

Mă vor ciuguli păsările?

Mă vor ronţăi iepurii?

Sau mă vor culege, totuşi, oamenii?

Treceam pe acolo

Şi i-am auzit întrebarea.

Deodată am dorit să muşc din mărul proaspăt şi rece

De noiembrie,

Aşadar... l-am cules, bucurându-l.

Ceaţa se împotrivea soarelui, pe deal,

Până a primit şah mat.

Mărul cu miros de fâneaţă

Şi para deocheată

Au devenit amintire,

Iar soarele, după ce s-a săturat de îmbrăţişat copacii dezbrăcaţi,

S-a fofilat adormit de miresme.

În alt pom, un alt ultim măr,

Ciugulit de păsări,

Medita la rostul lui de flăcău tomnatec,

Rămas neînsurat.

Prin, Spre

Prin valuri de tămâie,

Ieşite din căţuie,

La Tine-i cărăruie.

Prin frunze de stejar,

Lumini de căndelar,

Spre Tine – îndreptar.

Secunde nesfârşite

Doar Ţie dăruite,

De la Tine primite,

Prin Tine înmulţite,

Slavă Ţie, Părinte!






Autor: Prof. Religie Mirela Șova
 admin. Lacasuri Literare & Vacanta non-stop

Bucurie cu aromă de gutuie

Se scurge.

Într-o singură biată nevinovată

Zâmbindă călcată în picioare frunză.

Se duce prin ea,

Instant – dacă prinzi secunda –

Griul morocănelii cel statornicit

În inimă şi privire.

Când o frunză îţi poate zâmbi,

De jos,

Prinzând o rază

De sus,

Te deschizi.

În cartier e aromă de gutuie

Vândută cuminte la kilogram.

Aşa se scrie poemul toamnei,

Din ce în ce mai scurt,

Când poeţii sunt în greva

Cuvintelor obosite.

Pe lozinca mea scrie:

„Nu uita de bucurie”.

ăznurf







Autor: Prof. Religie Mirela Șova
 admin. Lacasuri Literare & Vacanta non-stop

Aşteptarea Nunţii

Motto: „Taina aceasta mare este; iar eu zic în Hristos şi în Biserică”. (Efeseni 5, 33)

Cum Te-a aşteptat Mireasa Ta?

Cu dorul lui Adam cel urgisit,

Cu plânsul sângelui lui Abel,

Cu deschiderea inimii spre proorocie,

Înainte-văzând întâlnirea cu Tine.

Prin toţi profeţii, care astfel au încurajat

Pe cei ce doreau să-Ţi fie Biserică.

Cu răbdarea lui Iov Te-au aşteptat

Şi cu dulcile cântări ale lui David.

Cu rugăciuni împărăteşti Te-au chemat,

Pregătindu-Ţi palat mai frumos decât templul lui Solomon,

Pântecele Fecioarei cel preacurat.

Când ai venit să-Ţi întâlneşti logodnica

Şi să-i dezvălui Tainele Tale,

Te-a întâmpinat cu glas de pocăinţă, al lui Ioan

Şi cu credinţă de Apostoli;

Cu ungere de mironosiţe

Şi cu bucurie de păcătoşi miluiţi.

Unindu-Te în nunta minunată,

Ai iubit-o aşa cum era, sfinţind-o,

Pe ea, Biserica Ta, cu care petreci.

Ah, azi iarăşi ai transformat apa în vin,

Lumea în iubită, în mireasă,

Pe toţi cei care au dorit. Până la sfârşit.

„...iar pe Biserica cea de sub Lege, ca pe o mireasă până la venirea Iubitului Mire, ai păzit-o întreagă.” (din Acatistul Sfintei Treimi) 



 



Autor: Prof. Religie Mirela Șova
 admin. Lacasuri Literare & Vacanta non-stop

Târziu de vară

Oraşul

Trufaşul

S-a scuturat de vara toridă,

A abandonat-o

Într-o vâlcea.

A păcălit-o

Să adoarmă-n final de gustar

Sub un umbrar

De viţă abia coaptă.

Şi-a adormit, coniţa, de tot...

Apoi el şi-a rugat un nepot

Să-l umple de flori,

Care să crească pe stâlpi incolori

Să invadeze tot cimentul din jur,

Şi să-l înlocuiască pe cel din sufletele oamenilor, sperjur.

Reîntors la verdeaţă,

Oraşul, mulţumit,

A putut dormi liniştit,

Uitând să bage de seamă zgomotul cotidian.

Două frunze de tei care s-au oferit să cadă-n avans

I-au acoperit urechile

Iar trandafirii, cu miile,

S-au pus pe cântat,

Pentru prima oară,

Un cântec de leagăn mai puternic decât furia urbană, barbară. 


 


Autor: Prof. Religie Mirela Șova
 admin. Lacasuri Literare & Vacanta non-stop