Ultimul măr

                                           de Mirela Şova


Ultimul măr

Privind la ultima pară,

Se întreba:

Mă vor ciuguli păsările?

Mă vor ronţăi iepurii?

Sau mă vor culege, totuşi, oamenii?

Treceam pe acolo

Şi i-am auzit întrebarea.

Deodată am dorit să muşc din mărul proaspăt şi rece

De noiembrie,

Aşadar... l-am cules, bucurându-l.

Ceaţa se împotrivea soarelui, pe deal,

Până a primit şah mat.

Mărul cu miros de fâneaţă

Şi para deocheată

Au devenit amintire,

Iar soarele, după ce s-a săturat de îmbrăţişat copacii dezbrăcaţi,

S-a fofilat adormit de miresme.

În alt pom, un alt ultim măr,

Ciugulit de păsări,

Medita la rostul lui de flăcău tomnatec,

Rămas neînsurat.