Prototip

daca noi toti suntem continue incercari de a fi,

atunci lumea asta e un concurs de schite si crochiuri?

Castiga desenul ferm sau linia sinoasa?

Care sunt regulile??

Cum de participam, cand nici macar conditiile date nu le stim prea bine?

Noi traim, fara a sti sigur pentru ce.

Se spune ca trebuie sa aflam pe parcurs.

Si daca nu?

Suntem un bagaj ticsit de intrebari.

Cautam valiza cu raspunsuri, pierduta

intr-un aeroport pustiu al timpului.

Macar sa jucam cald-rece.

Sa ne spuna cineva daca suntem pe aproape

de obiectul cautat.

Sa ne spuna cineva cand gresim

si cand suntem bine.

Tacere ?!?

Peisaj

se vad doar raze in porticul acela cu timp.

Multa lumina dincolo de paravanul depersonalizarii.

Sa dam cortina la o parte.

Riscam totusi sa fim orbiti de solarul cuvantului atasare

dar merita, de o mie de ori merita.

De unde stiu? Nu, nu e instinct feminin,

e experienta unui suflet scenograf.

...Rotocoale de albastru in nuante mentolate,

cantec in ceata,

tu, cuvant.

 simt seara apusului de soare

cum dezmiarda, ca o ploaie de vara,

cum ii binecuvinteaza pe cei ce danseaza.

Sa valsam, sa valsam...

Tablouri solare

Sarutul lui Klimt e atata soare decorativ

incat te intrebi daca nu cumva e cealalta fata a lunii,

o alta planeta cu oameni traind sentimentele complet,

fara a cauta intentii ascunse.

Strigatul lui Munch e un soare ajuns la apus,

un soare batran si violet.

E cel ce a trait multe si cere ajutor.

Acuarelele lui Kandinsky nu sunt divizari de lumina?

...oare noi nu putem sa traim un apus sau un rasarit?

Sa traim cu adevarat tot ce vedem, fara a pune intrebari, fara a cauta raspunsuri.

Impreuna.