vreau chinul veşniciilor

cineva îmi fură viaţa

şi-o trăieşte fără mine

cineva îmi locuieşte propriul trup

în oglindă stau în faţa

unor chipuri clandestine

dintre ele nu pot să mă rup

caut calea evadării

părăsirea mea din sânge

caut stânca mea de Prometeu

port în ochi culoarea zării

lanţul la picior mă strânge

prizonier în mine însumi - eu...

fac un pact cu „răpitorul"

cel ce mi-a hoţit destinul

şi-l trăieşte fără voia mea

îi las trupul, să-mi dea zborul

îi las viaţa, vreau eu chinul

veşniciilor ce vor urma...

...ŞI NEAJUNS...

şi toamna-mi sărută umărul stâng

şi luna-mi arată faţa ei fadă

şi salcia pe mal mă învaţă să plâng

şi roua pe mine încearcă să cadă...

şi fuge copacul din calea mea

şi umbra mea lasă o dâră adâncă

şi cerul în două-mi arată o stea

şi fac o cărare între atât şi încă...

şi frunzele cad în cerul din baltă

şi seara ghiceşte că iarăşi sunt trist

şi lacrima-n sus spre frunte se saltă

şi uite, mă vezi, dar eu nu mai exist...

(şi trenul spre tine, uitat într-o haltă...)

COŞMAR DIN SILABE

strângeam în pumn cuvintele trecute-n nefiinţă,

paşii mei se desfăceau în silabe cu greu,

misterioasă, tăcerea ca un fel de sentinţă

nerăbdătoare aştepta să tac cu umilinţă

                                                              şi eu...

mă-ndrept către cuvintele pe care nu le-am spus,

cerşetorii în pălării adună vorbe mărunte,

ecourile mele mă priveau de undeva de sus,

le-am adunat şi-n buzunarul de la piept le-am pus

                                                                 s-asculte...

am visat că voi visa un vis în care tac,

de-atuncea tace către mine fiecare clipă,

când peste mine cade liniştea ca un capac,

silabele tăcerii în cuvinte se refac

                                                     şi ţipă...