Spicul de grâu şi pleava

Când nevoia nu te-apleacă

Şi nici munca nu te-ndeamnă,

Când eşti doar o plantă seacă

Dar te crezi că eşti de seamă,

Ia aminte, vine timpul

Când îţi vei pleca grumazul,

Căci mândria-i ca nisipul,

Se termină cu necazul...

Iar de eşti plantă cu minte,

Aplecată cu greu rod,

Dintre cele mai smerite,

Care mari nu se socot,

Pentru tine vine vremea

Veseliei liniştite,

Căci nu te-ai pierdut cu lenea

Sau cu vorbe risipite.

La sfârşit se-aleg cu toate:

Şi de-s bune, şi de-s rele,

Unele sunt supărate,

Altele stau cuminţele,

C-au venit secerătorii

Şi au strâns tot rodul lor.

Aşa, la sfârşitul lumii,

Va fi vaiul mândrilor.

Iar celor care în lume

Încărcatu-s-au de rod

(De rodul faptelor bune),

Ca un lan de grâne copt,

Le va străluci Stăpânul,

Înmulţindu-le pe veci

Bucuria şi prea-plinul

Dăruindu-li-Se-ntreg!

(poezie inspirată după povestirea cu tâlc "Spicul de grâu şi pleava", de Al. Mitru)

Spre repovestire "Spicul de grâu şi pleava", click aici.

 



Autor: Prof. Religie Mirela Șova
 admin. Lacasuri Literare & Vacanta non-stop