Postul Mare - Treapta XXXIII

„Iubirea pentru frumuseţe (filocalia, în greceşte), ne satisface şi ne umple de bucurie. Această frumuseţe ţâşneşte din privirea lui Dumnezeu care pătrunde lumea cu energiile dumnezeieşti. Numai în El ne este dat să descoperim frumuseţea tuturor lucrurilor. Trebuie să coborâm în liniştea şi singurătatea propriei inimi, pentru a asculta vibrând inima lumii transfigurată."
(Michel Quenot, „Icoana, fereastră spre absolut")

Sfinţii locuiesc în Frumuseţe.

Pentru ei, ceea ce pare a fi rău în lume, devine potenţial bine.

Ei aduc Raiul înapoi, ni-l aduc, iar noi

Stăm de multe ori excluşi din el, muncind în sudoarea feţei noastre,

Cu capul prea plecat de neveşnicie.

Nu înseamnă că între noi şi Sfinţi e o prăpastie de netrecut.

E o distanţă cât de la ... minte la inimă.

Cât de la o rugă rostită cu gândul la altceva-uri,

Până la una rostită cu conştiinţa prezenţei Persoanei.

E o diferenţă, între noi şi Sfinţi,

Ca între o grădină cu burureni şi una plivită, cu flori.

Dar săpăligi şi apă sunt şi pentru noi,

Ca să ne transformăm, să trecem aparenta prăpastie,

Ridicând privirea spre Nevăzutul din noi,

Şi neapărat, neapărat... împreună între noi, împreună cu Sfinţii.

Atunci, cum ne-am mai putea mândri pentru mirifica grădină ce se iveşte

În sufletele noastre curăţate,

Dacă împreună, ajutaţi, într-ajutaţi, s-au făcut toate?

Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie întru Sfinţii Tăi!