Publié dans : din zi, la zi

Postul Mare. Treapta II

 



„Lucrat-au pe spatele meu toate căpeteniile răutăților, lungind asupra mea fărădelegea lor. Pierdutu-mi-am frumuseţea cea întâi-zidită şi podoaba mea; şi acum zac gol şi mă ruşinez.

Cusutu-mi-a haine de piele păcatul, golindu-mă de haina cea dintâi ţesută de Dumnezeu.

Îmbrăcat sunt cu îmbrăcăminte de ruşine, ca şi cu nişte frunze de smochin, spre vădirea patimilor mele celor din bunăvoinţa mea."

„Iubitorule de oameni, Cel ce voieşti ca toţi să se mântuiască, Tu mă cheamă şi mă primeşte ca un bun, pe mine cel ce mă pocăiesc."

(din Cântarea a II-a a Canonului cel Mare, alcătuit de Sfântul Andrei Criteanul)

 

 

Mângâierea mea e că mi-ai dat

Ca-n oglinda cea nemincinoasă,

Tresărind - imagine de groază -

Să mă văd cu sufletu-n păcat.

 

Fără haina nunţii, cea de har,

Cu uimirea clipei de trezire,

M-am plecat, căci Tu, spre mântuire,

Mi-ai dat să gust singur din amar.

 

Unde îmi e Raiul cel pierdut?

Unde-i bucuria şi răcoarea?

Încleştat, scrutez în suflet zarea:

Nu Te simt, dar eşti...! Foarte tăcut.

 

Şi aşa, în dor şi-n foc mocnit,

Suspinând din inima-ntinată,

Caut să mă rog acuma, Tată,

Iarăşi m-am pierdut şi m-ai găsit.

 

Ca un arc întins, nădejdea mea,

Mila Ta mirunsă o ţinteşte,

Ţie mă dau tot, iar Tu, regeşte,

-mi creşti credinţa ce doar pâlpâia.

 

În zălude zile am ne-strâns

Boabele de lacrimă curată...

Mă primeşte iarăşi la piept, Tată,

Ca aşa să izbucnesc în plâns...!




 



Autor:
Prof. Religie Mirela Șova
 admin. Lacasuri Literare & Vacanta non-stop
Par Mirela - Communauté : ebook - ebooks - googlebooks
Mardi 3 mars 2009 2 03 /03 /2009 14:48

Ecrire un commentaire - Voir les 0 commentaires - Recommander
Retour à l'accueil

E-MAIL de CONTACT

1234gifs073cultural@lacasuriliterare.com

Cautare in site

Cartea Sfintilor cu Sfat

De acum, CARTEA poate fi si pe siteul Dvs, simplu, copiind unul din codurile de aici si, punandu-l mai apoi in articolele sau in meniul Dvs. De atunci, actualizarea sa, la fiecare 24:00, este doar grija noastra!



Pentru a mari si rasfoi Cartea Sfintilor Zilei, click aici:

SPRE





SCRIERI PENTRU COPII

Créer un blog gratuit sur OverBlog - Contact - C.G.U. - Rémunération en droits d'auteur - Signaler un abus - Articles les plus commentés