Versificare după povestea cu același titlu, de Petre Ispirescu

Un moşneag avea o fată...

Mamă vitregă-i aduse,

Ce-o certa, nevinovată,

Pentru ce nici nu făcuse!

Şi baba avea o fată,

Leneşă, fără pereche,

Urâcioasă şi-ngâmfată,

La invidie, în frunte.

Şi-a plecat în lume-aceea

Ce zilnic era mustrată,

Pentru că-i venise vremea

De rău să fie scăpată.

Întâlni-n cale-o grădină,

Curăţind-o de omizi;

Mai apoi, şi o fântână,

Şi-un cuptor pentru lipit.

Vrednică, fata le-ajută

Şi-şi cată de drum-nainte,

Ajungând la o căsuţă

Unde şade Sfânta Vineri.

- Eşti om bun? Atuncea intră,

Te primesc şi-ţi dau simbrie,

Zise Sfânta renumită

Fetei dintru pribegie.

Şi aici se dovedeşte

Harnică şi înţeleaptă

Fata ce nu se codeşte

De la munca necurmată.

Ea hrăneşte şerpi şi fiare

Şi deretică prin casă,

Astfel, până-n ziua care

Dor de tată o apasă.

Îşi alege o lădiţă,

Plata ei, fără să ştie

Că sub masca ponosită

O comoară va să fie.

Pită caldă-i dă cuptorul,

Apă rece-i dă fântâna,

Întorcându-i ajutorul,

Fructe dulci îi dă grădina.

Şi acasă - bucurie!

Cu drag, moşul o aşteaptă.

Baba însă,-n lăcomie

Îşi trimite pe-a ei fată

Să-i aducă altă ladă,

Cu comori mai numeroase;

Se duse cealaltă fată

Şi acelaşi drum străbate.

N-ajută nicio grădină

Cu mânuța ei prea fină;

N-aude nicio fântână,

Nici cuptorul ce suspină.

Iară, vai, la Sfântă-n casă

Face treabă-n dorul lelii,

Fără har, mâncare arsă,

Cu gândul căpătuielii.

Şi primeşte-o ladă mare,

Pe măsura poftei, însă

Pentru ea, cuptorul n-are

Bunătăţi ce ţine-ntr-însul.

Nici fântâna nu-i dă apă,

Nici grădina n-o umbreşte,

Şi aşa, gândind la babă,

Spre casă se chinuieşte.

Dar pedeapsa nu-i departe:

Fata babei şi cu mama

De balauri sunt mâncate,

Asta le fuse comoara...

Iar a moşului fătucă,

Cea cu minte şi smerită,

La scurt timp jucă la nuntă

Şi fu foarte fericită!

Dacă-i sapi altuia groapă,

Vei cădea în ea, degrabă!

 



Autor: Prof. Religie Mirela Șova
 admin. Lacasuri Literare & Vacanta non-stop